joi, 26 ianuarie 2023

Nevoia de solitudine

Începutul acestei zile a fost așa cum nu mi-aș fi dorit. Fetițele au făcut multe năzdrăvănii, iar două ore mai târziu starea mea sufletească era asemenea unei mări învolburate. 
Am hotărât să ies o oră în oraș pentru a mă deconecta și a petrece puțin timp singură. M-am abătut pe străzi mai lăturalnice iar aerul rece de afară și liniștea mi-au prins bine.

Am mers la o librărie ortodoxă și mi-am cumpărat cartea "Dacă nu veneai Tu" scrisă de Maria Pastourmadzis. Luna aceasta, cărțile acestei femei mi-au umplut sufletul cu sentimente bune, prețuiesc foarte mult scrierile ei și cred că este o femeie deosebită. 


După aceea, am fost la un magazin Gerovital care este de mult timp în orașul nostru, dar până astăzi nu am intrat să văd ce produse au. O doamnă foarte drăguță mi-a prezentat produsele și am ales o cremă de față hidratantă. Tenul meu este normal, dar în sezonul rece are tendința de a se usca și atunci am nevoie de puțină hidratare. Surpriza a fost să primesc și o apă micelară cadou, tot din aceeași gamă cu crema.


La întoarcere am mai avut câteva minute înainte de a o lua pe Irina de la școală așa că am intrat în catedrală. Cât de minunate și solemne au fost acele clipe. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea putere și să mă pună în starea cea bună, să mă ajute să mă apropii mai mult de El și să nu rănesc inimile copiilor mei atunci când sunt supărată pe ei. 


Cu inimă liniștită am pornit spre casă..


17 comentarii:

  1. Maica Domnului să te acopere, să te întărească și să te mângâie!
    Slavă Domnului că ai avut șansa să petreci acest ceas cu tine însăți și cu Dumnezeu, că ai avut în grija cui lăsa fetițele.
    Și mie îmi place nespus Maria Pastourmadzis. Am citit tot ce am găsit.
    La creme nu mă pricep, dar mă bucur pentru bucuria ta.
    Și mai mult mă bucur că ți-ai regăsit pacea interioară.
    Te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daniela, îți mulțumesc pentru cuvintele tale pline de dragoste.
      Cred că fiecare om are uneori această nevoie de solitudine pentru a-și încărca bateriile.
      Nici eu nu sunt expertă în creme, dar de acum vreau sa acord mai multă atenție tenului meu.
      Și eu te îmbrățișez!!

      Ștergere
  2. rabdare si iar rabdare.... frumoasă plimbarea ta chiar daca a fost mai mult de necesitate.
    Multă liniște sufletească, putere si răbdare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😊că doar întru ea vom dobândi sufletele noastre, nu? Să ne ajute Dumnezeu!!
      Îți mulțumesc Corina pentru gândurile bune!

      Ștergere
  3. Andreea, te validez pentru ieșirea din starea de negură sufletească, pentru felul în care ai procedat! Sus să avem inimile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin! Îți mulțumesc, Maria! Mereu o ieșire are efectul aceasta asupra psihicului. 🤗

      Ștergere
  4. Același sentiment l-am avut și eu azi!
    Deocamdată nu am cum sa plec singura sa ma "plimb",dar eu azi am răbufnit și am tipat la copii mei!
    Mă bucur nespus că ai procedat așa!
    Dumnezeu cu mila!
    Cât despre carte nu am citit nimic de la acest autor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tantica, nu-i ușor cu copii, te cred, sincer, nu cunosc pe cineva care să nu răbufnească la copii. Și în secunda 2 deja ne pare rău, nu?😊
      Toate cărțile scrise de această autoare sunt deosebit de frumoase! Se citesc ușor și au efectul de a te aduce ntr-o stare sufletească bună.

      Ștergere
  5. Andreea, ce frumos ai procedat pentru linistirea sufletului.
    cartea am trecut-o pe lista, pentru ca nu am citit nimic de aceasta autoare.😍

    RăspundețiȘtergere
  6. 🤗 Draga mea dragă 🤗 cat de mult înseamnă și o ora pentru mame, avemm mare nevoie! Și eu vreau sa le citesc♥️

    RăspundețiȘtergere
  7. Exact aceeasi stare am avut o si eu astazi...si tare mi ar fi placut sa pot ajunge la Biserica, dar maine vreau neaparat sa fac asta. Eu daca vin de la serviciu la 16 30 17....nu am sanse...dar si Dia mea face niste patanii care ma dor zilele astea si incerc sa le gestionez desi calmul nu e asa ancorat in personalitatea mea acum, si probabil si de aia ei fac asa, pt ca ne simt....dar D ajuta sa fie bine. O seara minunata! Ne dai cateva detalii despre carte, despre ce e vorba in continutul ei?

    RăspundețiȘtergere
  8. Self care, din toate perspectivele! Foarte frumos😊

    RăspundețiȘtergere
  9. Și eu am momente în care îmi doresc să fiu singură ori să mă detașez. Uneori reușesc să fac asta!

    RăspundețiȘtergere