Iata-ne ajunsi la finalul primei saptamani de scoala si de gradinita! Cum a fost? Hm, intr-un fel ca intr-un carusel! Cu multa bucurie din partea copiilor dar noi parintii ne-am simtit si putin dati peste cap de noul program. Mai greu ne-a fost sa ne culcam seara devreme pentru ca musculitele nu erau obisnuite si numai radeau si se foiau in loc sa doarma.
Irina e foarte incantata, in fiecare zi asteapta cu nerabdare sa vada ce activitati urmeaza sa faca cu doamna. Se trezeste destul de usor, ea care de obicei are nevoie de muuuulttt timp numai sa se dea jos din pat.
Arseniucu se impaca bine cu doamna numai despartirile de mama, dimineata, is mai grele. Nu pece mama, imi spune pe drum! Ooo, ii un scump..atat de maruntel, m-am mirat pe el cand l-am imbracat marti dimineata, ce pantalonasi mici are. Ma bucur totusi ca ii trece supararea repede si indata se porneste pe joaca cu masinutele.
Etapa asta noua din viata noastra, faptul ca Irina merge deja la scoala m-a trezit putin din fuga prin viata aceasta. Imi dau seama cat de repede trec anii, ma uit la ea ce mare a crescut si ma sageteaza in inima gandul ca intr-o zi nu o ii mai faca placere sa ne dragalim atata. E o fetita iubitoare cu o inima de aur, imi striga ca ma iubeste de multe ori pe zi, chiar si cand merge pe hol spre baie.
Vineri am fost dupa ea la scoala, era o vreme asa frumoasa, un soare caldut de toamna. Pe ea o bateau pantofii la ambele picioare si mergea mai incet. Am luat-o in brate, ditamai fetita, grea de numa', dar nu mai conta. Era atat de frumoasa, ii batea soarele pe fata ei dulce, parca inca de bebelus, atat de fina, cu buzitele ei trandafirii, am simtit ca ma topesc. Nu ma mai satur de ei, vreau sa ii port cat mai mult in brate, cat vor ei, sa ii alint cat mai mult pentru ca stiu ca toate au timpul lor sub soare si va veni o vreme cand ii vor ajunge si pe ei grijile din urmă.
Asa ca noi ne petrecem zilele de toamna mai mult imbratisati, mai mult in brate, mai mult in...iubire!
