Casa să-ți fie si oraș și vatră sfântă. Sf. Grigorie Teologul
joi, 14 iulie 2022
Să ne amintim
Acum câțiva ani am văzut această imagine pe pagina de Facebook a unei prietene. Mi-am amintit de ea de foarte multe ori de-a lungul timpului, când mă stăpânea nemulțumirea.
Tuși draga din păcate sunt de partea gardului plin cu flori. Învăț din nou sa fiu de partea gardului de sus. În copilărie așa eram, și ce bine era, ce bucurie simțeam❤️. Îmi amintesc de bucuriile din copilărie cu atâta dor
Înainte de pandemie: în mod clar pe partea cu multe flori. După ce-a venit pandemia - care a avut efectul unui văl tras de pe ochi în atat de multe privințe pe care le ignoram înainte: pe partea cu o floare (în majoritatea timpului) Mulțumim pentru imagine! O s-o tipăresc ca s-o pun undeva unde o pot vedea zilnic. Tare ușor uit să apreciez tot ceea ce mi-a fost dat (inclusiv cele mai simple și "banale" lucruri).
Maria, ce interesant mi se pare că pandemia te-a schimbat! Slavă lui Dumnezeu! Și mie mi se întâmplă să am momente in care nu sunt recunoscătoare, dar de cele mai multe ori sunt.
Pot spune ca in amandoua? Nu sunt bogata, dar am destul pentru un trai decent si multumesc Celui de sus pentru tot ceea ce am. Intr-un fel, pot spune ca asta mi-e principala filozofie de viata.
Tuși draga din păcate sunt de partea gardului plin cu flori. Învăț din nou sa fiu de partea gardului de sus. În copilărie așa eram, și ce bine era, ce bucurie simțeam❤️. Îmi amintesc de bucuriile din copilărie cu atâta dor
RăspundețiȘtergereSă îți ajute Dumnezeu scumpa mea, nu-i ușor, mai ales în lumea asta. Important este sa ne străduim...
ȘtergereÎnainte de pandemie: în mod clar pe partea cu multe flori.
RăspundețiȘtergereDupă ce-a venit pandemia - care a avut efectul unui văl tras de pe ochi în atat de multe privințe pe care le ignoram înainte: pe partea cu o floare (în majoritatea timpului)
Mulțumim pentru imagine! O s-o tipăresc ca s-o pun undeva unde o pot vedea zilnic.
Tare ușor uit să apreciez tot ceea ce mi-a fost dat (inclusiv cele mai simple și "banale" lucruri).
Maria, ce interesant mi se pare că pandemia te-a schimbat! Slavă lui Dumnezeu!
ȘtergereȘi mie mi se întâmplă să am momente in care nu sunt recunoscătoare, dar de cele mai multe ori sunt.
Pot spune ca in amandoua? Nu sunt bogata, dar am destul pentru un trai decent si multumesc Celui de sus pentru tot ceea ce am. Intr-un fel, pot spune ca asta mi-e principala filozofie de viata.
RăspundețiȘtergereCand pe stanga, cand pe dreapta..
RăspundețiȘtergereCam așa și eu!
RăspundețiȘtergere