Rugăciunile începătoare, apoi:
Condacul 1:
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, care ai ascultat de atâtea ori dumnezeieștile învățături pe care le-a propovăduit Preaiubitul Tău Fiu, ajută-i pe toti părinții binecredincioși, ca și pe toti cei care au grijă de creșterea sufletească și trupească a copiilor, să priceapă cuvintele pline de putere ale Sfintei Scripturi, ca să se poată ruga Ție: Povățuiește copiii, Preasfântă Fecioară, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Icosul 1:
Nu poate limba omenească să spună cuvinte mai minunate decât cele pe care le-a rostit Fiul Tău, cuvinte care strălucesc ca niște făclii pe paginile Evangheliei. Ca să îndrăgească aceste cuvinte, o, Născătoare de Dumnezeu, acoperă-i cu harul tău pe copii și pe cei care se roaga Ție pentru ei:
Condacul 2:
Minunate sunt lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu și minunate sunt virtuțile pe care le dobândesc credincioșii, virtuți pe care le cerem și pentru părinții și pentru copiii care Îi înalță lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 2:
Tu, Fecioară, sălaș al virtuților și ocrotitoare a celor ce duc lupta cea grea cu patimile si cu diavolii, ascultă rugăciunile noastre, ale celor ce ne rugăm Ție:
Condacul 3:
Multi copii au rămas orfani și nu are cine să le arate dragostea părintească. Ia-i în ocrotirea Ta, încălzind inimile celor din jurul lor pentru a-i crește cu dragostea pe care numai Tu le-o poți insufla, pentru ca ei sa Îi cânte lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul 3:
Pentru toți copiii orfani sau părăsiți de părinți, care plâng după dragostea părintească, răbdând foame, sete și frig, și pe care vrăjmașul diavol i-a întinat cu nenumărate patimi, ca și pentru copiii nostri, ne rugăm Ție, Preasfântă Maică, știind cât de puternică este ocrotirea Ta:
Povățuiește copiii să caute dragostea la Cel ce este Dragoste;
Povățuiește copiii să înțeleagă că Părintele Ceresc este adevăratul lor Părinte;
Povățuiește copiii, tămăduindu-le ranile și mângâindu-le prea multele dureri;
Povățuiește copiii, trimițând o rază de lumină peste sufletele lor suferinde;
Povățuiește copiii, alinându-le tristețea și dăruindu-le să cunoască bucuria;
Povățuiește copiii ca să afle calea mântuirii;
Povățuiește copiii, Preasfânta Fecioară, aratându-Te Maica a celor care Te cinstesc!
Condacul 4:
„Femeie, iată fiul Tău!”, ți-a zis de pe cruce Mântuitorul, aratând spre Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit, dar și spre fiecare din crestinii care, lupta cea buna ducând, nu se lasă biruiți, ci Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4:
Să se bucure credincioșii și să se veselească și nimeni să nu le stea împotriva, știind că mare ajutor au de la Maica Domnului nostru, Maica rugăciunii și a evlaviei, care ascultă cu îndurare cererile înălțate din adâncul inimii:
Condacul 5:
De Tine se bucura toata faptura, cerul si pamântul, îngerii si sfintii care stau împrejurul Tau si îi ocrotesc pe alesii Tai, fiindu-le zid de aparare împotriva celor ce îi împiedica sa Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
În aceasta lume, în care ispititorul ne aduce înainte chipuri ale faradelegii, mare nevoie avem de chipurile celor placuti lui Dumnezeu care au mers pe calea cea îngusta si au primit rasplata mult dorita; si noi, stiind aceasta, Te rugam:
Condacul 6:
Cine nu va întelege frumusetea Bisericii? Cine va voi sa se afle în afara ei, vazând lumina pe care o raspândeste? Numai cei ce aleg întunericul, întunecati de mândrie diavoleasca, si nu vor sa cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6:
De mare dar s-au învrednicit la Botez copiii care au devenit madulare ale Bisericii prin unirea cu Hristos. Sfânta Fecioara Maria, Maica a Domnului, ca sa-i înveti sa nu se lipseasca de binefacerile acestui dar, ne rugam Tie asa:
Condacul 7:
O, Preasfânta Fecioara, roaga-L pe Iubitorul de oameni Dumnezeu sa trimita peste copii darurile Duhului Sfânt: duhul întelepciunii, duhul întelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul buneicredinte, ca sa te cinsteasca si sa cânte împreuna cu noi: Aliluia!
Icosul 7:
Având porunca si putere de la Dumnezeu sa ducem o viata de sfintenie si întelegând aceasta ca pe o chemare de capatâi, îndraznim a ne ruga Tie:
Condacul 8:
Multi dintre cei care si-au pus nadejdea în puterile lor, si nu în Dumnezeu, au cazut în patimi si si-au întinat sufletele, dar noi, nadajduind în ajutorul Tau, ne rugam Tie sa pazesti curatia copiilor, ca sa cânte lui Dumnezeu pâna la sfârsitul vietii: Aliluia!
Icosul 8:
Stiind ca vrajmasul diavol nu conteneste a cauta sa-i rupa pe oameni de trairea duhovniceasca, încercând sa spurce pâna si curatiasufleteasca a copiilor asupra carora sta binecuvântarea lui Dumnezeu, te rugam, o, Maica a lui Dumnezeu:
Condacul 9:
Stiind ca mare bucurie se face în cer pentru un pacatos care se pocaieste, ne rugam Tie, Maica Preasfânta, degraba sa-i ridici cu milostivirea Ta pe copiii care din lucrarea vrajmasului vor aluneca în pacat, ca sa Îi cânte lui Dumnezeu cu zdrobire de inima: Aliluia!
Icosul 9:
Prea mult a suferit fiul risipitor când, lepadându-se de tatal sau, si-a risipit viata departe de casa sa, si mult s-a veselit când a fost primit înapoi cu bratele deschise. Te rugam, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, ca ori de câte ori vor cadea în pacat sa îi ridici pe copiii pentru care cadem la milostivirea Ta:
Condacul 10:
Nu poate mintea omeneasca sa priceapa cu usurinta pentru ce Dumnezeu îngaduie încercarea copiilor prin boala si suferinta. Pentru aceasta, avându-te pe Tine Grabnica Ajutatoare, alergam la Tine si Te rugam sa le alini suferintele cu darul Tau, ca sa nu uite a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10:
Dumnezeu, Cel ce rânduieste toate spre mântuirea oamenilor si nimic nu se întâmpla fara voia Sa, îngaduie ca bolile sa întunece bucuria copiilor si sa o preschimbe în întristare, iar noi, cunoscând ca nu este încercare în care sa nu-ti poti arata puterea, Maica Preamilostiva, strigam catre Tine:
Condacul 11:
Nepriceputi si lipsiti de darul povatuirii stiindu-ne, ne îndreptam inimile spre Tine, Preasfânta Fecioara, ca luminati de Tine sa-i învatam pe copii sa duca o viata curata si Sfânta, o viata în care sa se vada lucrarea lui Dumnezeu, ca sa cântam cântarea de slava: Aliluia!
Icosul 11:
Nu dorim pentru copii doar bunatatile degrab trecatoare ale lumii acesteia, ci mai ales bunatatile cele duhovnicesti, care nu se vor lua de la ei. Pentru aceasta ne rugam Tie:
Condacul 12:
Desarta este lumea aceasta, cu toate placerile ei cele amagitoare, si desarte sunt gândurile celor care nu înseteaza dupa Împaratia cea vesnica, dupa Raiul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, în care au ajuns cei care au cântat cu umilinta: Aliluia!
Icosul 12:
Maica iubitoare de fii, care stralucesti cu putere lânga tronul Fiului tau, mijloceste pentru toti copiii care nu au fost botezati, ca sa primeasca lumina Nasterii celei de Sus, iar cei care au primit-o sa traiasca o viata de evlavie, pentru ca sa le fie deschisa poarta spre Împaratia Cerurilor:
Condacul 13:
O, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, care Te-ai aratat facatoare de minuni pentru a-i ajuta pe cei ce au alergat la Tine, acopera-i cu Sfântul Tau Acoperamânt pe copiii pentru care ne rugam sa mearga pe calea mântuirii, ca sa cântam împreuna cu Sfintii: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.
sursa: www.sarbatori-crestine.ro
Mulțumim!
RăspundețiȘtergere🤗🌺
ȘtergereMultumim Andreea. Maica Domnului sa ocroteasca si sa calauzeasca pasii tuturor copilasilor.
RăspundețiȘtergere