Ma bucur ca..

Am un blog descoperit de putini oameni, nu e cine știe ce, dar e o firimitura din viata mea, mi-e drag și îmi place sa îmi aduc aminte ce făceam acum câțiva ani. Lucruri neplăcute se întâmplă și în viata mea, nu le așez aici decât foarte rar, e plina lumea de tulburări și apoi fiecare interpretează diferit. Ce îl zidește pe unul pe altul îl sminteste. Nu vreau sa tulbur pe nimeni, nici chiar pe mine. Mi-am promis ca în momentul în care voi simți tulburare din partea blogului îl voi șterge. La fel am făcut si cu Facebook și cu Instagram. Nu ma zideau cu nimic, asa ca duse au fost.
Nu îmi doresc sa fiu inspirație pentru cineva, sa dau lecții, sa dau sfaturi. Nu ma pricep la asta, de aceea lipsesc de pe blogul meu astfel de postări. Îmi doresc sa fiu un om cât mai simplu, sa învăț de la Dumnezeu. Mai bine sa știe Dumnezeu de mine, decât sa fiu în atenția oamenilor. Când eram copil stăteam la masa bunicii mele, cu fata spre geam și ii citeam din Biblie. Mereu găseam cuvântul smerenie și ma întrebam, oare ce înseamnă? Am 32 de ani și încă visez sa înțeleg taina acestui cuvânt.
Visul meu este sa las o fărâmă de rai în inima copiilor mei. Dacă as reusi asta, sa știu ca măcar puțin i-am ajutat sa fie ei lumina în lume, as îndrăzni sa spun ca am lăsat și eu un bine pe lumea aceasta. Dar asta numai înaintea lui Dumnezeu voi afla.. Dupa mine, îmi pare ca nici o fapta buna nu am. Dumnezeu le va cântări pe toate.
O viata simpla dar trăită pe placul Celui ce m-a zidit, e tot ce îmi doresc.