miercuri, 31 august 2022

Provocarea Slăbește cu mine! -Prima lună

Astăzi încheiem prima lună din provocarea Slăbește cu mine și aș vrea să vă povestesc puțin despre rezultatele mele, dar și despre dificultățile pe care le-am întâmpinat. 

Am reușit să slăbesc 2,750 kg. Știu că poate părea puțin, dar eu mi-am atins obiectivul pentru luna aceasta.

Am avut 4 abateri în această lună și o săptămână de pauză. Abaterile înseamnă că au fost 4 zile în care m-am trezit că ciuguleam seara diverse chestii precum jumătate de corn rămas de la fete, semințe, ceva dulce. Îndată îmi dădeam seama și nu mai continuam. Ce să facem, durează puțin până ne obișnuim. 

În privința gustărilor dulci, am reușit să nu depășesc două gustări pe zi. Mi-am dat seama cât de multe dulciuri ciuguleam înainte în timpul unei zile. Ba o napolitană, ba un biscuite, ba laptele cu cereale rămas de la copii, ba o ciocolată mică când eram obosită. Și uite așa se adună încetișor kilogramele fără să îți dai seama. 

În perioada 19-27 august am fost plecați la nașii copiilor și nu am ținut dieta. Am considerat că nu se cuvenea să refuz ospitalitatea lor mai ales că ne vedem așa de rar și în plus nu mă grăbesc nicăieri cu slăbitul.

Ce mi s-a părut greu în această lună? Prima săptămână!! Ah, îmi era așa foame în fiecare seară, chiar și noaptea cand mă trezeam la fetițe. Apoi treptat corpul s-a obișnuit cu noul program și foamea a dispărut. 

Mi-a plăcut faptul că nu am mai fost așa de balonată și soțul mi-a spus că se văd rezultate la picioare.

Astăzi îmi voi face un nou calendar pentru luna septembrie și îmi propun să dau jos 3 kg.

Voi fetelor, ați reușit să țineți dieta? Ce rezultate aveți până acum? Cum vi s-a părut?

8 comentarii:

  1. Am inceput și eu cu tine și de la 60 am 58 kg !Acum îmi doresc să dau grăsimea de pe solduri și apoi abdomen!Mă enervează maxim când mă întreabă cineva daca sunt iar însărcinată (am doua fetite) sau când port o rochiță sa mi se vada urat la solduri!Mult succes in continuare!
    Ps:eu am avut 2 gustări(fructe,iaurt)! Seara in una din zile inlocuiam cina cu 2 felii de pâine cu unt și gem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uau, ce ma bucur pentru tine! Incetisor, daca respectam ce ne-am propus vom reusi! Te felicit!

      Ștergere
  2. Felicitări!
    Eu am scapat doar de 1.5 kg, dar sunt mulțumită si asa pt ca in luna august am facut o pauza de la dieta de mai bine de o săptămână (concediu la munte).
    Cel mai greu nu imi este sa renunț la masa de seara,ci sa renunt la ronțăielile de peste zi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ema, e foarte bine, sigur in septembrie vei reuși mai mult!
      Da, și eu am aceeași problema cu ronțăielile din timpul zilei, dar până la urmă ne vom obișnui.

      Ștergere
  3. Felicitari!
    Interesanta provocarea! Abia acum am vazut-o. Si eu am de dat multe kg dar as fi incatata si de cele 2-3kg pe luna pe care le propui tu. Nu mananc dulce iar gustarile care ma tenteaza peste zi sunt fructele. Acum e vremea strugurilor. Dar e o adevarata provocare masa de seara. Reusesc sa mananc pe la 17.30-18 dar adorm tarziu (in jur de 24) si mi se face foame pe la 21.30. De vreo 2 saptamani incerc sa ma limitez la 2-3 linguri de iaurt..
    O toamna minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, poate că acum după 2 săptămâni corpul tau este pregătit să renunțe și la cele două, trei linguri de iaurt. Încearcă! In prima săptămână îți va fi foame dar apoi te vei obișnui. Gândește-te așa: și dacă dai 1 kg pe luna( vei da mai mult) in 10 luni sunt 10 kg. Poți să nu faci nimic și să rămâi cu ele sau poți încerca să faci efortul acesta minim care în timp, cu răbdare, îți va aduce rezultate majore. Aștept să imi spui la sfârșitul lunii vești bune.

      Ștergere
  4. Primele 5 kg se dau jos cel mai ușor, zic din experiența. Dar trebuie mare grija, pentru ca deznadajduind atunci când vedem ca nu mai scade deloc gramajul, cu tot efortul nostru de a nu mânca, avem tendința sa lăsam totul balta și dublam kg pierdute pe care le așezăm la loc fara sa ne dam seama…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru sfat! Îți spun sincer că dacă nu îmi făceam public angajamentul acesta că țin "dietă", deși chiar nu e, renunțam deja la sfârșitul lunii. Cum apare epuizarea seara, cum îmi vine să mănânc. Așa că suntem de acum câteva fete care ne străduim, mă ambiționează sa nu încalc ce mi-am propus.

      Ștergere