Precum si noi iertam...

 Niculina statea in ograda ei de tara si privea cum se adunau gainile sale la mancare. Le dadea graunte din cele mai bune, le facea fiertura, le dadea mamaliguta anume facuta pentru ele, ce mai, le iubea! Acesta era cuvantul cel mai potivit, le iubea ca pe nepotii sai. Nu stia sa spuna cum s-a infiripat dragostea asta a ei pentru gaini, dar observasera si copii ei si nepotii ca tare mult mai iubea gainile...Cand veneau copiii sai de la oras la ea, tot de gaini le vorbea: ba ca una si-a prins piciorul intr-un gard si i-a ramas o aschie in picior, ba ca una s-a ouat cam putin, alta prea mult, si tot asa, povestea pe care o va pune closca, pe care nu- gainile erau subiectul zilei. Abia dupa ce termina de povestit cu gainile mai schimba vorba si despre altceva.

       Acum insa era suparata de moarte: vecina sa, Maria a lui Iordache, ii furase gaina cea mai draga ei, pe Bubulina, gaina pe care o avea de doisprezece ani, de cand se nascuse primul ei nepot. Pe toate gainile le iubea, dar pe Bubulina o iubea mai mult ca pe oricare, ii vorbea, o alinta ca pe un copil, ii mangaia penele...si-acum, tocmai pe ea sa i-o fure Maria a lui Iordache! Asta nu putea sa ierte, in veci n-o va ierta! Unde mai pui ca Maria nici macar nu voia sa recunoasca ca ea furase gaina. Desi Niculina ii aratase urma pasilor de la ea din ograda pana la poarta ei, Maria nu si nu, ca ea nu iesise din casa nici pana la fantana, d-apoi pana la curtea Niculinei! Nu voia sa recunoasca si pace! Intr-una din zile, ca sa-si mai potoleasca durerea dupa gaina ei, o rugase pe Maria sa spuna macar bogdaproste, asa...ca sa-i mai aline durerea sa zica adica ca i-ar fi dat-o de pomana decat ca i-a furat-o! Dar Maria nu si nu, n-a furat nici o gaina si s-o lase in pace. Ba inca ii mai amintea si de vorba aceea ca " Hotul neprins e negustor cinstit." Parca si mai mult foc punea pe inima ei...of! Cel mai mult se necajea acum ca era postul sfintilor Petru si Pavel si nu putea sa mearga la spovedit fara sa se gandeasca ca preotul o va intreba daca tine suparare pe cineva, si ea...ce va raspunde? Ii era rusine, dar nu avea incotro... de douazeci de ani de cand pusese inceput credintei sale nu trecuse vreun post sa nu se spovedeasca sau impartaseasca. "Acum ce va fi, va fi", isi spuse ea ganditoare...dar, oricum, de iertat nu putea sa ierte! Amanase cat putuse de mult ziua spovedaniei, dar mai mult decat ziua dinaintea sarbatorii nu se mai putea. Era ultima sansa sa vorbeasca cu preotul despre durerea ei, despre neputinta ei, despre tot!

       A doua zi, de sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, era targ mare si balci, veneau oameni din toate satele si era frumos...numai in sufletul ei era multa jale, si toate astea trebuia sa i le spuna preotului. Mergea cu pasi inceti si taraiti spre biserica si parca n-o tragea inima deloc...dar ce era sa faca? Sa strice randuiala pe care o avea de ani de zile? Nu putea! Ce-o fi, o fi!

Ajunse in biserica si preotul o pofti imediat la spovedit, in fata, stiind ca mai tarziu se cam aglomera. Niculina porni cu pasi sovaitori, se aseza in genunchi si, fara prea multa introducere, povesti episodul cu Bubulina, gaina ei cea draga. Spuse tot, pe nerasuflate, sa stie odata si gata! Preotul o asculta si, dupa ce termina de povestit, o intreba daca ea crede cu adevarat in Iisus Hristos. Da' cum sa nu creada, mai incape vorba?! Doar era femeie credincioasa de douazeci de ani...cu postit, cu rugaciuni! Atunci trebuie sa ierte tot, ca asa este porunca lui Iisus Hristos! Ii mai spusese preotul ca la rugaciunea "Tatal nostru", cand se spune" si ne iarta noua, precum si noi iertam..."ea trebuie sa inteleaga ca, daca nu iarta pe cineva din toata inima, cu tot sufletul...Nici Dumnezeu nu ii va ierta ei pacatele ei.

       -Nici pe cele pe care le-am spovedit? intreba ea sovaitoare.

     -Nu, nici pe acelea, spuse preotul hotarat. Degeaba crezi matale ca Dumnezeu exista, degeaba crezi ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu...daca nu ierti, degeaba e totul! Trebuie sa o ierti, mai ales ca nici macar nu esti sigura, nu ai vazut-o cu ochii matale.

       -Mai incape vorba, Parinte...inima mea simte ca ea a furat-o.

       -Ei, atunci tot cu inima aia a matale sa o ierti, neaparat. Nu te pot impartasi maine, sa stii!

      Nici daca i-ar fi dat cineva cu un lemn in cap nu ar fi simtit asa mare ameteala ca la vorbele Parintelui. Se invartea biserica cu ea de necaz si suparare, Ea crezuse ca, daca va spovedi patania, gata, se va duce, se va usura...da' de unde, nu era deloc asa. Dimpotriva, o mai incerca acum si supararea ca nu se va impartasi maine, pentru ca nu o putea ierta, nicidecum nu putea. Si-un munte de-ar fi avut de urcat i s-ar fi parut mai usor decat s-o ierte pe Maria.

       -Uite cum facem, zise preotul, nu te pot impartasi maine, dar matale cauta sa o ierti pe Maria, si la postul urmator, al Sfintei Marii, sa vii sa-mi spui ca v-ati impacat!

         -Greu lucru, Parinte!

       -Greu, dar nu imposibil! Niculina, ceea ce la oameni e cu neputinta, la Dumnezeu e cu putinta!

       Niculina se ridica de la spovedit cu inima grea si se departa repede din biserica. Cand sa iasa din curtea bisericii, o vazut taman pe Maria a lui Iordache, venea la spovedit! Aha...poate ca se va descoperi adevarul, va marturisi ca ea i-a furat gaina, si cand va auzi Parintele din gura Mariei ca chiar i-a furat gainusa, va intelege preotul ca a avut dreptate, ii va intelege ura si neputinta ei de-a ierta si...poate ca postul urmator se va impartasi! Da! Asa va fi cu siguranta.
       Zilele treceau una dupa alta si Niculina nu gandea decat la un singur lucru cum sa faca sa o ierte pe Maria! Cum sa faca, ce sa-i zica? Sa mearga la ea la poarta sa-i zica verde in fata..
"Mi-ai furat gaina, recunoaste odata si gata! Nu ti-ar fi rusine la obraz...femeie batrana!" Dar nu mergea asa...ar fi facut scandal Maria...de s-ar duce vestea in tot satul! Nu, nu, altfel trebuia sa caute iertarea, dar cum? Cum? Nu stia ce sa mai incerce. Disperata ca se apropia sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului si ea tot nu si ea tot nu se va putea impartasi, hotara sa ceara iar sfat de la preotul din sat. Merse la el acasa si-i spuse tot ce avea pe suflet, ca adica incercase sa o ierte, dar nu putea.
       -Dar cum ai incercat matale?, o intreba preotul senin.
       -Pai cum sa incerc? M-am sfortat eu asa, sa vina peste mine deodata iertarea...
       -Si de unde stii ca nu a venit asa...peste matale?
      -Pai cum sa vina, Parinte, dupa cum ies pe ulita satului si o vad ma ia cu tremuraturi de ciuda si de furie...Imi vine sa sar la gatul ei!
     -Nu e bine, zise preotul, nu e bine, trebuie sa incerci altfel.
       -Cum, Parinte?
      -Nu prin sfortarea matale omeneasca, nu din vointa proprie, ci din puterea lui Hristos, sa ceri in rugaciune si cu post ca Dumnezeu sa-ti dea puterea sa ierti din toata inima, asa cum ne-a iertat si El.
        -Sa cer asta cu post si rugaciune?
       -Da, puterea de-a ierta nu vine din om, nu ne nastem cu ea, nu o avem in firea noastra, asa ca mila sau instinctul matern- cand auzi un copil ca plange iti si vine sa alergi sa-l alinti, nu-i asa? Ei bine, puterea de-a ierta se invata incetul cu incetul, din copilarie pana la batranete. Si atunci cand ne este mai greu cerem ajutor de la Dumnezeu. Ca El este mai mare decat inima noastra, El poate schimba sentimentele noastre! Intelegi matale, Niculina? intreaba preotul bland.
        -Inteleg, Parinte, inteleg...
    -Care e vecina cea mai apropiata de matale?
     -Pai, Maria, ca de aproape ce sta mi-a furat gaina!
    -Ei bine, stii matale ce ne-a poruncit Hristos? Sa ne iubim aproapele ca pe noi insine! O iubesti matale pe Maria?
      -Ce sa fac? S-o iubesc?!... Dupa ce mi-a furat...Parinte, zise Niculina, cum as putea?
     -Asa cum ti-am spus, nu prin puterea matale, ci prin puterea lui Hristos. Puterea matale sufleteasca iti permite sa iubesti pe cine te iubeste, pe cine se poarta frumos cu matale, nu-i asa? Puterea lui Hristos iti da taria sa iubesti pe dusmanul tau, sa te rogi pentru el, sa-l binecuvantezi, intelegi matale? E o porunca a lui Hristos, nu e un sfat sau o recomandare, e porunca. Ei bine, mai sunt cateva zile, o saptamana pana la sarbatoare, sa incerci cum ti-am spus.
       -Bine, Parinte, sarut-mana.
  Niculina iesi din casa Parintelui ganditoare...ea se rugase intotdeauna pana acum sa-i dea Dumnezeu sanatate, putere de munca, spor in casa, sa-i ocroteasca copii...niciodata nu se gandise sa-I ceara puterea de-a ierta...Ce lucru tainic ii spusese Parintele! S-o iubeasca...
      -Maine va posti post negru si se va ruga precis la Dumnezeu, cum ii spusese Parintele. Era asa ganditoare, ca nu observase ploaia care incepuse sa cada cu stropi grei. Cand ajunse acasa era uda pana la piele, dar nu mai conta, era bucuroasa ca vorbise cu Parintele.
        A doua zi de dimineata, cand voi sa dea mancare la gaini, baga de seama ca abia se putea misca. Tusea intruna si avea febra."O sa-mi fac un ceai - se gandi ea - si o sa-mi treaca, nu e ceva grav". Dar afara ploua cu galeata, cu tunete si fulgere, si ea se simtea din ce in ce mai rau, ametea si nu se putea da jos din pat. "O sa stau in pat si o sa ma rog...o sa ma uit la icoana Mantuitorului si o sa ma rog, daca tot nu pot sa ma misc...doar n-o sa mor de la o raceala! Sau poate...mor?Nu, nu se poate, nu se poate sa mor si sa raman neiertata cu Maria! Trebuie sa ma fac bine ca sa pot incerca ce mi-a spus Parintele". Orele treceau una dupa alta, iar febra Niculinei crestea si ea, tusea din ce in ce mai tare, statea in pat si se gandea ce rau este sa nu-ti intre nimeni in casa, sa nu te viziteze nimeni cand esti bolnav...Repeta incontinuu: "Doamne, da-mi puterea sa o iert pe Maria, de tot, din toata inima! Doamne, ajuta-ma! Doamne, scapa-ma de ura!". Intoarse capul spre curtea vecinei ei, Maria: trecusera multi ani de cand ii murise barbatul, copii erau plecati in strainatate si rar de tot o mai vizita cineva. "Sarmana...", se pomeni ca spuse, "n-are pe nimeni...poate ca nici n-are ce manca, pai degeaba ajunsese ea sa-i fure gaina? De foame...de bunaseama!". Ce mila o apucase! Daca s-a coborat ea pana la fapta asta inseamna ca i-a ajuns cutitul la os! Ce-ar mai fi vrut sa fie sanatoasa si sa mearga pana la ea s-o viziteze, sa vada ce mai face...Abia astepta sa se faca bine sa mearga pana la ea! Sa-i vorbeasca, fara sa pomeneasca nimic de gaina ei, ce importanta mai avea? Oare o gaina era mai pretioasa decat un suflet de om pentru care murise Hristos?
        In linistea noptii care se lasase incetul cu incetul, Niculina pricepu ca lumea nu poate fi inteleasa decat prin bunatate si Iubire, chiar ura si dispretul ei fata de Maria nu puteau fi intelese decat prin iubire. Ce rusine ii era pentru toata nedragostea aratata Mariei... Ce daca ea, Niculina, era mai bogata? Parca bogatia sau sanatatea ei de fier o faceau sa fie om? Nu, nu sanatatea, nu bogatia sau luxul din casa dadeau siguranta vietii ei, ci capacitatea de-a ierta din toata inima, de-a fi impacata cu Dumnezeu, de-a raspandi Iubire in jurul ei... Totul se aranja in mintea ei, si in mijlocul noptii isi vazu limpede toate greselile facute in anii din urma. Cate pacate nu-i iertase ei Dumnezeu... ceea ce-i iertase ei Dumnezeu era mai mult decat ceea ce avea ea de iertat Mariei. Tunetele si furtuna din noapte o inspaimantau si o ingrozeau, gandindu-se ce rau este sa stai in timpul furtunii singura in casa, singura in noapte... poate ca si Maria sta treaza, inspaimantata de tunete... Daca maine da Dumnezeu si se face sanatoasa, primul drum il va face la casa Mariei. Ba nu, intai va face o ciorba buna si niste sarmalute de post cu ciuperci, neaparat si o mamaliga calda, si o va invita pe Maria acasa la ea sa manance. Dar daca o va refuza? Macar a incercat! S-a straduit, cum zicea Parintele, a facut ceva, a lucrat la iertarea Mariei. Ce-ar fi daca s-ar ruga pentru asta? Nu-i trecuse niciodata prin cap sa se roage pentru puterea de-a face mancare, ca plesnea de sanatate, dar acum, bolnava, cu febra, cu tuse, stand in pat cu ochii tinta la icoana Mantuitorului, se ruga sa-i dea Dumnezeu putere sa faca maine o mancare buna si sa-i moaie si inima Mariei, ca sa primeasca invitatia ei. Linistita, incerca sa doarma, cu ochii spre fereastra de unde mijeau zorii diminetii. Se trezi tarziu, aproape de amiaza, dar se simtea mai bine, mai in putere, nu mai tusea, iar febra ii scazuse cu totul. Facu o cruce mare si se apuca de facut sarmalutele cu ciuperci si o mamaliga calda. Munci doua ore la sarmalute, dar le facu bune de-i lasa gura apa. Nu gusta nici una, nici macar de pofta, pana nu vine si Maria. O pandi pe geamul bucatariei si, cand o vazu ca se misca prin ograda, iesi ca fulgerul din casa, strigand:
        - Marie, Marie, stai putin!
        - Ce vrei, femeie, de strigi asa la mine?, zise Maria, cu chef de cearta.
        Niculina simti tonul certaret al Mariei, dar nu se lasa intimidata, dimpotriva, isi muie glasul si rosti cat de mieros putu ea:
         -Marie, vino pana la mine! Am ceva sa-ti spun, dar nu aici la gard, hai pana la mine acasa!
         -Ce?!, facu Maria, sa vin la tine acasa?! Da' pentru ce, ma rog? Ce vrei de la mine?
         - Marie, nu te chem cu gand rau, vreau numai sa-ti spun ceva din toata inima si apoi poti sa pleci la treburile tale, vino numai, te rog din tot sufletul!, insista Niculina.
         Socata de-a dreptul de bunatatea din glasul Niculinei, Maria isi zise sa incerce, sa vada despre ce-i vorba, si cu glas mai potolit raspunse:
          - Iaca vin, iaca vin.
        Si porni catre poarta Niculinei. Aceasta sari de pe prispa si din doi pasi era la poarta casei sale, o deschise larg si o pofti pe Maria cu cuvinte ospitaliere: "Poftim la noi, poftim in casa...". In casa, Niculina incepu cu un ton domol, ca la spovedanie:
       Stai jos, Marie, stai jos, poftim, uite colea, langa soba, am facut sarmale de post si-o mamaliga calda, ia stai jos sa-ti spun si eu ceva.
       " Vai... ", gandi Maria," iar o sa-mi spuna de gaina!". Dar Niculina incepu bland:
     - Marie, stii ceva? Mi-am adus aminte cum am trait noi in vremurile bune, cand am ramas noi vaduve si cu o casa de copii, tii minte? Cum se jucau copii nostri, ce cantece si veselie se auzea din ograda noastra si, nu stiu cum, m-a apucat asa un naduf, ca adica cum de-am ajuns noi sa ne dusmanim de la o nimica toata... Si auzi, Marie, iarta-ma, iarta-ma pentru toti anii astia in care nu ti-am aratat dragoste, in loc sa fim cele mai bune vecine si sa traim ca doua surori, uite ce-am ajuns... asa ca..
       Niculina se apropie de Maria si cu o mana pe umerii ei o indemna:
      - Hai sa ne impacam... Hai sa mancam sarmalele astea si sa ne iertam una pe alta!
      Maria ramase cu ochii pironiti pe fata vecinei pe care se prelingeau lacrimi sincere de cainta si o podidi si pe ea plansul.. plangea cu sughituri.
      - Ba nu-i asa, Niculina! Ca imi sta pe inima sa-ti spun ceva... Sa stii ca tu te porti frumos cu mine, da' sa stii... gaina eu ti-am furat-o! De doua zile nu mancasem nimic si stateam bolnava in casa... si m-a luat deodata gandul c-oi muri... si de frica mortii am furat gaina, si m-am intremat, asa sa stii!
     Un junghi ii trecu prin inima la auzul marturisirii la care nu se astepta, ofta si-si ridica ochii spre icoana Mantuitorului din fata ei...degeaba se rugase ea toata noaptea? Privirea senina a Mantuitorului parca o incuraja: "Hai, iarta, iarta!".
      -Nu-i nimic, Marie! Da-o incolo de gaina! De la o gaina sa tinem noi atata ura si vrajba?! Hai mai bine sa mancam si sa uitam! Uite ca se racesc sarmalutele!
    -Cum...cum, tu tot ma ierti? Dupa tot ce ti-am spus? Nu esti furioasa ca taman pe Bubulina am prins-o pe intuneric?
     -Nu, Marie, nu-ti port pica, te iert din toata inima si sa ma ierti si tu ca n-am venit la tine cat ai fost bolnava...Hai sa ne iertam si sa ne impacam.
      Se pupara zgomotos pe amandoi obrajii si se imbratisara strans.
     -Stii ceva, Marie? Sa traim de-acum incolo ca doua surori, ca am imbatranit, si ca maine ne ducem dincolo. Sa traim frumos, ca pentru Hristos!
      -Amin!, zise si Maria. Amin!
      Cu zambetul pe buze si radiind de fericire, se apucasera sa manance din sarmalutele aburinde si din mamaliga rotunda care stralucea ca un soare in mijlocul incaperii, alungand orice nor si ceata, aducand lumina si bucuria si de-a fi iertat.

Text de Lenuta Neacsu, Bacau, articol preluat integral din revista Familia Ortodoxa nr.6(77) iunie 2015

          Hristos a inviat!