Ma bazez pe...am chef, n-am chef...am chef sa matur?Nu, nu prea am chef...matur mai incolo...am chef sa spal baia?Hm..nu ii prea murdara..am chef sa calc?Nu, saptamana viitoare.
Desigur ca sunt aspecte pe care acest "n-am chef" nu le poate dobora. Trebuie sa fac mancare si nu, nu se poate sa nu am chef, sa aman, trebuie sa am grija de copii chiar daca uneori visez la situatii de genul: hranit, spalat iar apoi o zi intreagaaa sa stea cuminte fata la jucarii iar eu sa crostetez si sa beau cafea si cel mult sa fac mancare.
Aceasta atitudine de relax continuu nu este nici sanatoasa, nici crestineasca. Am o casa si nu este nici o alta femeie careia sa ii pasez hainele necalcate , camara impuscata, aragazul murdar.
Daca m-am casatorit si am luat crucea aceasta atunci nu trebuie sa o dau jos de pe umerii mei.
Daca am facut copii atunci trebuie sa le slujesc lor si abia dupa ce sarcinile mele sunt indeplinite pot sta linistita la o cafea.
Trebuie sa am chef!
Imi pare ca domneste in lume un duh de "relaxare" asa...pe canapele moi, cu o cana inflorata in mana, acoperita cu un pled, o lumanarica, o vaza shabby-chic...eu le iubesc pe toate acestea de mai sus dar vad ca ele cauta sa fie prioritare in viata mea. Nu mai pot cumpara orice cana...imi trebuie una...perfecta.
Of...Sfintii Parinti...cata odihna imi aduc atunci cand ii citesc...sa-ti faci tu cafeaua intr-o cutie de conserve si sa fii foarte multumit, slavind neincetat pe Dumnezeu. Eu va spun sincer, ma uit la oale cu flori, la cesti deosebite...
Stiu ca toate acestea sunt in firea femeii dar cred ca e nevoie de mult discernamant si cumpatare ca sa nu faci din DESFATARE...o patima.
Acestea sunt gandurile mele...adunate de multa, multa vreme.
Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa alegem calea cea dreapta si buna!
Ai dreptate, aceeasi tendinta este si in viata mea, de a face - dupa chefuri - curat, calcat, mancare, rugaciune, toate. Am observat (si apoi am si gasit scris undeva, cred ca pe doxologia): cu cat fac mai mult, cu atat as face si mai mult; cu cat stau mai mult, cu atat parca as sta si mai mult.
RăspundețiȘtergereReferitor la nimicurile in care ne pierdem noi, femeile ... Demult aveam ciuda pe vesela primita la nunta, ca nu se mai sparge odata ca sa am motiv sa-mi cumpar alta, cu model mai dragut. Ce prostie :)), bine ca e buna si nu se sparge, iar acum chiar mi se pare frumoasa. Inca imi place, insa, sa adun/schimb lenjerii de pat dragute (in special cu tema maritima), cani copilaroase si prosoape de baie (sa fie colorate si nu uzate).
Of Maria, ce scumpa ești! Așa mă bucur ca mi-ai mai scris:)
Ștergere
RăspundețiȘtergereSi eu caut calea de mijloc si echilibrul! Sper ca intr o zi sa reusesc cu ajutorul lui Dumnezeu! :)
Așa sa fie draga Ioana!
ȘtergereIn aceeași situație sunt si eu. Ma bucur mult ca ți-am citit articolul. Gata cu lenea! Of! Si pe mine ma așteaptă spălatul de haine, călcatul unor haine lăsate asa de o saptamana si jumătate, mâncare..si doua inimioare mici dar atât de mari.
RăspundețiȘtergereDe lucrurile delicate si frumoase nu as vrea sa ma desprind: un tablou, o vaza ne bucura casa. Noi femeile aducem frumusetea in lume.
Și eu am astăzi zi de smotruiala cu 2 mieluti pe fundal:))
ȘtergereMultumesc! Atat lene e si in mine...
RăspundețiȘtergereȘtii, mie când îmi este lene mă gandesc: Bun, cât îmi ia stresul prafului? 20 min! Nu-i mult, hai sa mă apuc! Si dupa...când trec prin camera aceea am așa o satisfactie:)) ca l-am sters:)
ȘtergereVai cred ca m ai observat in taina. Fix depre mine ai vorbit. Sunt lucruri care trebuiesc facute si da...exista o relaxare si exista o delasare. Eu din pacate ma incadrez mai mult in categoria a doua, pe de alta parte inca ma simt vinovata daca nu fac tot ce trebuie chiar daca uneori fac mai mult decat pot:). Si delasarea si vina merg mana in mama la mine, in loc sa fac treaba si sa ma relaxez, ma lenevesc si ma simt si vinovata...
RăspundețiȘtergereOri o fi vremea de vina ori pe toate ne-a bușit lenea:)) atențiune, azi am spălat perdeaua la bucătărie după 2 saptamani în care zilnic am zis: azi o spal:))
ȘtergereCred ca toate avem astfel de momente...dar trec si cu siguranta ai sa le uiti pentru ca o sa-ti vezi casa curata si o sa bei o cana de cafea. Trebuie sa ne regasim si sa stim pe ce drum vrem sa fim...chiar daca o mai dam si prin aratura...ne trezeste ngerasul, fii sigura de asta.
RăspundețiȘtergereMinunat ai scris, draga mea, si mare dreptate ai. Ma regasesc adesea in toate astea, dar incerc sa raman pe Cale si eu... Imbratisari!
RăspundețiȘtergere