"Oricât de mult m-aș rătăci în labirintul vieții ajung mereu la aceeași concluzie. Viața mea fără Dumnezeu este fără sens. Visez, sper, apoi cad în deznădejde. Plâng și cârtesc, dar adevărul este că aș vrea să-mi vorbească. Înaintea ochilor inimii mele El stă tăcut și mă privește. Ia-mă Tu de mână Doamne, căci brațul meu a slăbit. În mintea mea e iarmaroc și nu mai am puterea să-ți vorbesc. Du-mă la izvorul Tămăduirii și spală ochii mei nevrednici. Chiar de m-ai pune să fiu cel din urmă slujitor la curțile Tale, eu aș fi fericită că m-ai primit.
Dumnezeul meu, te-am părăsit, vino în căutarea mea!"
Am scris aceste rânduri acum ceva timp și am lăsat postarea neștiind ce formă să ii dau. Poate că doar am vrut să îi scriu Domnului.
Astăzi stau în cămara mea întunecată și văd o rază de lumină cum a intrat pe fereastră și bate până în adâncul inimii mele. Stau nemișcată căci mă tem să nu o pierd. Sunt fericită, sunt liniștită, mă rog după atâția ani de secetă și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Bine este să fii cel din urmă slujitor, bine este să vii chiar și de la porci, dar să îl ai stăpân pe Dumnezeu.
Mă rog ca Domnul să sfințească lucrarea mea în familie, să mă țină strâns lângă El, să mă învețe smerenia.
Mă rog pentru toate mamele, ca Dumnezeu să le descopere cât de importantă este lucrarea lor pe pământ, cât de puternică le poate fi rugăciunea și cât de mult ne poate întuneca diavolul mintea încât să ajungem să credem că nimic nu mai are rost pe acest pământ.
Domnul să binevoiască să vie primăvara și în pământul inimii noastre!! Amin, Amin, Amin!
