vineri, 28 aprilie 2017

Maioneza de post din pufuleți

Hristos a inviat! 
M-am gandit de ceva timp sa va arat cum fac eu maioneza de post, poate ca știe toată lumea dar am zis ca trebuie sa fie de folos cuiva, poate vreunei gospodine proaspăt casatorita:)
Treaba e foarte simpla:)
Se ia o punga de pufuleți, se pune într-un castron de plastic. Se uda pufuleții cu apa din aproape în aproape pana rezulta o pasta ca muștarul, smântână. O poza sa intelegeti:
Întrebarea mea din primul an de gospodina: cum trebuie sa arate?:))
Se adaugă o linguriță de mustar, se amesteca și apoi mixam compoziția cu ulei (exact ca la maioneza clasica) fără stres pentru ca nu se taie nimic. Cand adaugi ulei și mixezi ai impresia ca se branzeste compoziția dar își revine în câteva secunde:
vrummmmm:)
Și încă o poza cu rezultatul  final:
Îmi place sa adaug și puțin piper în ea

In poza de mai sus am folosit maioneza la o salata de ciuperci cu usturoi. Langa am pus placinte cu cartofi, salata verde, chec de post si iaurt de casa. :)
                                                    O zi frumoasa si mult spor la treaba!
                                                                                                                        Andreea

miercuri, 26 aprilie 2017

Munca este o binecuvantare



Un raspuns la toate zilele acestea in care am fost drama queen:))ca nu mai pot, ca saracuta de mine cat mi-e de greu sa tin casa si copii. Am plans, m-am intrebat de ce imi este asa de greu, de ce m-as duce "pa camp" uneori pana astazi cand mi-am facut o cafea si am zis: gata, acum am nevoie de intarire! Am scos cartea Sfantului Paisie Aghioritul-Viata de familie si am cautat special despre ofurile mele:

Munca este o binecuvantare: 

Părinte, mai demult se spunea: "Mai bine să rupi tălpile decât păturile". La ce se refereau? - Voiau să spună că este mai bine să rupi tălpile încălţămintei lucrând decât să stai în pat trândăvind. Munca este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Ea dă vioiciune trupului şi prospeţime minţii. Dacă Dumnezeu nu ar fi dat munca, omul ar fi mucezit. Nici la bătrâneţele lor oamenii harnici nu încetează să muncească, căci de vor înceta să lucreze câtă vreme mai sunt în putere vor cădea în melancolie. Nelucrarea este moarte pentru ei.

Mi-aduc aminte de un bătrânel din Koniţa, care la vârsta de aproape nouăzeci de ani lucra mereu. în cele din urmă a murit pe ogor, care se afla la o distanţă de două ore de mers pe jos de casă. De altfel odihna trupească pe care o caută unii nu este o stare permanentă, ci uită numai pentru un scurt timp de stresul lor. Au mâncarea lor, prăjitura lor, baia şi odihna lor, dar de îndată ce se termină acestea, caută altă odihnă. Şi astfel sunt mereu mâhniţi, că întotdeauna le lipseşte ceva; simt un gol în sufletul lor, pe care caută să-1 umple. în timp ce acela care se osteneşte cu munca are o bucurie continuă, bucuria cea duhovnicească. 

- Părinte, atunci când ai probleme cu mijlocul nu poţi face nici un fel de treabă. - Bine, dar mijlocul nu are trebuinţă de asceză? O muncă care este ca o asceză pentru mijloc oare nu ajută? Ascultă: dacă cineva mănâncă, bea, doarme şi nu lucrează, pătimeşte o slăbănogire şi vrea să doarmă mereu, pentru că trupul şi nervii săi slăbesc. încet- încet va ajunge să nu poată face nimic. Nu apucă bine să facă nici doi paşi, că îndată i se înmoaie picioarele, în timp ce, dacă ar lucra puţin şi s-ar mişca, i se vor întări şi picioarele şi mâinile. Vezi, cei care iubesc munca, nu dorm mult sau deloc din pricina oboselii, cu toate acestea au putere, pentru că prin muncă se călesc şi se întăresc trupeşte.

Munca, mai ales pentru tânăr, este sănătate. Am observat că unii tineri învăţaţi cu traiul bun, atunci când merg în armată se călesc, se oţelesc. Armata le prinde foarte bine. Fireşte, aceasta se întâmpla mai demult. Astăzi însă ofiţerii se tem să-i zorească pe soldaţi, pentru că atunci când sunt zoriţi puţin îşi taie venele, pătimesc şoc nervos, etc. Eu le spun părinţilor să dea bani cuiva şi să-şi trimită copiii la acela ca să lucreze, şi astfel să-şi menţină sănătatea. Este destul să facă munca pe care o îndrăgesc. Pentru că un tânăr care este viguros şi are şi minte, dacă nu lucrează, devine un trântor. Iar când îi vede pe ceilalţi că progresează este cuprins de egoism şi nu-1 mai satisface nimic. Este chinuit mereu de gânduri şi mintea lui se zăpăceşte. După aceea se apropie şi diavolul de el şi-i spune: "Neprocopsitule, eşti un om pierdut! Cutare a ajuns profesor, celălalt are munca lui şi câştigă bani, tu unde ai să ajungi?", şi astfel îl aruncă în deznădejde, în timp ce dacă va lucra va dobândi încredere în sine în sensul cel bun. Va vedea că şi el poate face ceva şi că mintea lui va scăpa de gânduri atunci când munceşte. Şi în felul acesta se săvârşesc două lucruri bune.

Dragostea de muncă 

- Părinte, de ce mulţi oameni simt plictiseală atunci când muncesc?

 - Nu cumva nu-şi iubesc munca? Sau poate că din pricină că se ocupă mereu cu acelaşi lucru. Adeseori într-o fabrică unde se face, de pildă, tâmplărie, la unele secţii un muncitor de dimineaţă până când pleacă încheie mereu ferestre, altul pune mereu sticlă de geam iar altul chituieşte. Fac mereu aceeaşi muncă, un lucru monoton, cu şeful lor lângă ei, care îi supraveghează. Iar lucrul acesta nu este pentru o zi sau două. Se îngreuiază făcând mereu acelaşi lucru. Mai demult nu era aşa. Un tâmplar lua în primire patru pereţi de la zidari şi trebuia să predea proprietarului cheile casei terminate. Făcea mai întâi duşumelele, tâmplăria, la care punea sticla de geam şi o chituia. Apoi făcea scările în spirală, cu balustradă făcută la strung, după care văruia, făcea dulapurile, rafturile şi în continuare făcea mobila. Şi chiar dacă nu se ocupa el însuşi cu toate acestea, ştia totuşi să le facă. La nevoie făcea chiar şi acoperişul şi punea şi ţigla. Astăzi mulţi oameni sunt chinuiţi pentru că nu-şi iubesc munca. Aşteaptă să vină ora plecării. În timp ce atunci când cineva are râvnă pentru muncă şi interes pentru ceea ce vrea să facă, cu cât lucrează, cu atât i se aprinde şi mai mult râvna. Se dăruieşte apoi muncii sale şi atunci când vine ora plecării, spune: "Cum a trecut timpul atât de repede?". Uită şi de mâncare şi de somn şi de toate. Şi chiar de nu mănâncă nimic, nu flămânzeşte, nici nu moţăie dacă nu se odihneşte, ci mai degrabă se bucură că nu doarme. Nu se chinuieşte din pricina foamei sau a nesomnului, căci pentru unul ca acesta munca este sărbătoare.
 - Părinte, cum se face că dintre doi oameni care fac aceeaşi muncă, unul se foloseşte duhovniceşte din ceea ce face, iar celălalt se vatămă?
 - Depinde de felul în care face fiecare această muncă şi de ceea ce are înlăuntrul său. Dacă lucrează cu smerenie şi dragoste, atunci toate vor fi luminate, curate, pline de har şi va simţi odihnă lăuntrică. Iar dacă se mândreşte că face munca mai bine decât celălalt, poate simţi o satisfacţie, dar ea nu îi umple inima pentru că sufletul lui nu este încredinţat că lucrul pe care 1-a făcut este bun şi de aceea nu are odihnă. Apoi, atunci când cineva nu-şi face munca sa cu dragoste oboseşte. Unul oboseşte numai când vede că trebuie să urce o pantă pentru a termina o oarecare treabă. Şi aceasta se întâmplă pentru că nu-şi iubeşte munca. în timp ce altul care o face din toată inima sa urcă şi coboară fără să-şi dea seama de aceasta. Un lucrător, de pildă, poate săpa multe ore stând în soare fără să obosească dacă face aceasta cu toată inima sa. Iar dacă nu o face din toată inima, se opreşte mereu din lucru, cască gura, cârteşte că este prea cald şi suferă.
 - Părinte, se poate ca cineva să fie absorbit atât de mult de munca sa, încât să-şi neglijeze familia, etc?
- Omul trebuie numai să-şi iubească munca sa, iar nu să se îndrăgostească de ea. Dacă nu-şi va iubi munca sa, se va obosi îndoit, atât trupeşte cât şi sufleteşte, şi atunci repaosul trupesc nu-1 odihneşte, pentru că este obosit sufleteşte. Iar tocmai această oboseală sufletească este cea care îl răpune pe om. Atunci când cineva lucrează cu toată inima şi este bucuros, este odihnit sufleteşte şi nu mai simte oboseala trupească. Iată, am cunoscut un general, care face chiar şi treburile soldaţilor. Şi cât de mult suferă pentru soldaţi! întocmai ca un tată. Dacă aţi şti câtă bucurie simte atunci când îşi face datoria sa. Odată a pornit la miezul nopţii din Evro ca să apuce Sfânta Liturghie ce se săvârşea în Larisa la prăznuirea Sfântului Ahile, deşi era îndreptăţit să meargă mai târziu la Te Deumul ce urma să se săvârşească la sfârşit. Dar îşi spunea: Trebuie să fiu din timp acolo, pentru a-1 cinsti pe Sfânt". Pe toate le face din toată inima sa. Satisfacţia pe care o simte cel ce-şi îndeplineşte munca sa cu mărime de suflet este o satisfacţie bună, pe care Dumnezeu a dăruit-o pentru a nu se chinui făptura Sa. Iar aceasta este odihna ce izvorăşte din osteneală.

Ce spuneti?Oare nu este minunat Dumnezeu pentru aceste mici daruri pe care ni le trimite in fiecare zi pentru a ne lumina?:)
sursa google








luni, 20 februarie 2017

Despre puterea lui: Ce mai faci?

O noua postare din moara gândurilor mele:)

       Sâmbătă dimineață eram cu Arseniucu (bebe) în sufragerie și îl alaptam. Pe fundal mergea radio Trinitas...nu știu cum se numea emisiunea, nici nu am reținut numele invitatului, știu doar ca era un doctor în acupunctura. Vorbea atât de frumos încât mi-a mers direct la inima. Imposibil sa reproduc exact vorbele lui dar notez ideea. Spunea ca o fapta buna poate sa însemne sa întrebi pe cineva ce mai face și sa aștepți cu adevărat răspunsul. Zicea: eu de multe ori îi întreb pe oamenii care îmi spun ce mai faci: chiar vrei sa știi cu adevărat?Pentru ca uneori când mă apuc sa le spun ce mai fac văd ca într-un minut ar vrea sa o ia la fuga....
Si uite asa am rămas pe gânduri..
       Duminica după terminarea Liturghiei mă întâlnesc cu o prietena draga. Ii spun: ai mai slăbit! Ea îmi spune: pai se poate din cauza atâtor probleme...apoi ne apucam sa vorbim...ea îmi povestește avalansa de ispite și supărări din viata ei. În același timp Irina constata ca nu mai are cu cine sa se joace. O întrerup pe prietena mea, îi arat un băiețel Irinei, apoi îi spun sa continue. Îl aud pe părintele nostru în boxa de afară cum tine un cuvânt. Atinge exact un subiect care mă interesează în ultima vreme. Îmi vine sa-i spun prietenei mele, hai sa ne apropiem, apoi mă cert în gând si îmi spun: Nu, acum o ascult pe ea! Apoi din nou Irina, o randuiesc repede si in acelasi timp observ ca s-a trezit si Arsenie..
       In tot timpul acesta în care mintea mea cauta sa mă tragă în toate direcțiile eu mă sileam sa fiu acolo pentru prietena mea, sa-i arat ca imi pasa, sa îi dau un sfat.
       Mai spre seara intru pe Facebook și văd de la ea o fotografie cu un buchet de narcise:) și cu mesajul Mulțumesc! Apoi tot ea postează în pagina ei o imagine haioasa in care scria Un prieten este acea persoana care te întreabă ce mai faci și sta și așteaptă răspunsul tău. Ce minunat! Se pare ca micul meu efort de a fi prezenta cu sufletul a fost resimțit de prietena mea.


Ca sa nu mai povestesc ca mă sunase saptamana trecuta o mătușa tot cu gândul acesta frumos de a mă întreba: Ce mai faci? Cum sunteti? Am simtit-o atât de prezenta, cinstita, bucuroasa, simpla încât după ce am închis telefonul mult timp mi-a rămas așa o bucurie, un sentiment frumos.

Ce putere are un Ce mai faci? spus cu toată inima, nu-i asa? 

 O săptămână frumoasa cu bucurii, mulțumire, și putere de a face binele!!!
  Andreea

marți, 14 februarie 2017

Lenea

      E cucoana mare la mine in casa. De vreo 2 saptamani am cam luat-o razna. Nu mai reusesc sa ma adun la modul cel mai serios pentru a tine gospodaria in frau. Sincer, ii afecteaza si pe copii.
Ma bazez pe...am chef, n-am chef...am chef sa matur?Nu, nu prea am chef...matur mai incolo...am chef sa spal baia?Hm..nu ii prea murdara..am chef sa calc?Nu, saptamana viitoare.
      Desigur ca sunt aspecte pe care acest "n-am chef" nu le poate dobora. Trebuie sa fac mancare si nu, nu se poate sa nu am chef, sa aman, trebuie sa am grija de copii chiar daca uneori visez la situatii de genul: hranit, spalat iar apoi o zi intreagaaa sa stea cuminte fata la jucarii iar eu sa crostetez si sa beau cafea si cel mult sa fac mancare.
      Aceasta atitudine de relax continuu nu este nici sanatoasa, nici crestineasca. Am o casa si nu este nici o alta femeie careia sa ii pasez hainele necalcate , camara impuscata, aragazul murdar.
      Daca m-am casatorit si am luat crucea aceasta atunci nu trebuie sa o dau jos de pe umerii mei.
      Daca am facut copii atunci trebuie sa le slujesc lor si abia dupa ce sarcinile mele sunt indeplinite pot sta linistita la o cafea.

      Daca am pornit pe drumul spre Dumnezeu atunci nu am voie sa ma bazez pe simturi. Acest nu am chef nu are ce cauta in viata mea. Nu am chef sa ma rog! Trebuie!!! Daca copilul tau ti-ar spune ca nu are chef sa manance l-ai lasa sa moara de foame? Nuu...vezi?La fel este si cu sufletul.
Trebuie sa am chef!
      Imi pare ca domneste in lume un duh de "relaxare" asa...pe canapele moi, cu o cana inflorata in mana, acoperita cu un pled, o lumanarica, o vaza shabby-chic...eu le iubesc pe toate acestea de mai sus dar vad ca ele cauta sa fie prioritare in viata mea. Nu mai pot cumpara orice cana...imi trebuie una...perfecta.
      Of...Sfintii Parinti...cata odihna imi aduc atunci cand ii citesc...sa-ti faci tu cafeaua intr-o cutie de conserve si sa fii foarte multumit, slavind neincetat pe Dumnezeu. Eu va spun sincer, ma uit la oale cu flori, la cesti deosebite...
      Stiu ca toate acestea sunt in firea femeii dar cred ca e nevoie de mult discernamant si cumpatare ca sa nu faci din DESFATARE...o patima.
Acestea sunt gandurile mele...adunate de multa, multa vreme.
Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa alegem calea cea dreapta si buna!

miercuri, 8 februarie 2017

Indelunga rabdare

„Ascultă şi ia aminte la cele ce ţi le spun: Îndelunga răbdare este născătoarea tuturor bunătăţilor...”.
Sfinții Varsanufie cel Mare și Ioan Profetul
(secolul VI d.Hr.)

marți, 7 februarie 2017

Chimicale:)

Îl recomand:
Nu sunt genul bio life:)) dar acest detergent de vase îmi place tare mult. L-am cumpărat de la un magazin bio din orașul nostru pentru ca o data la ceva timp fac așa o intoxicație de la detergenții obișnuiți și îmi apar niște bășici cu apa în palma. Ca sa îmi treacă e nevoie doar sa schimb detergentul de vase și săpunul de maini (da, pe acestea le folosesc în exces:))
Drăguțul acesta cu parfum de lamaie spală foarte bine și îmi place cum scârțâie vasele de curate în urma lui:))  L-am cumpărat cu 20 de lei. Cred ca îl găsiți în orice magazin bio din orașul vostru.
Vă recomand sa îl încercați, eu sunt tare mulțumită de el!