Cand imi este greu..

Obisnuiesc sa ma retrag in dormitorul meu si acolo in fata icoanelor si a bibliotecii ma asez pe covor si imi iau "cartile mele".Avem destul de multicele carti duhovnicesti dar sunt cateva care imi face placere sa le recitesc si de fiecare data primesc aceeasi bucurie de la ele.. In ele gasesc intarirea cand simt ca inima mea este stapanita de manie, ori poate de nemultumiri, sau cine stie cate alte suparari mai poarta si inima aceasta a mea.

Una dintre cartile mele este "Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata. Staretul Tadei de la manastirea Vitovnita". Recitesc cu mult drag aceste pagini: 

"La Mănăstirea Milkovo ați trăit cele mai frumoase clipe din viața dumneavoastră duhovnicească. Spuneți-ne ceva despre starețul acestei mănăstiri, Părintele Arhimandrit Amvrosie

Părintele Tadei:  Părintele Arhimandrit Amvrosie a fost un om cu viață sfântă. În timpul Revoluției (bolșevice, din Rusia) a fost îm­puș­cat în piept, și a suferit mult cu plămânii din prici­na a ceasta. Nu s’a vindecat niciodată, iar rana i-a în­les­nit tu­ber­cu­loza și a murit tânăr. 
A fost ucenic al vestiților Sta­reți din pus­tia Optinei; mai cu seamă, avea dragoste către Sfân­tul Amvrosie al Optinei, care l-a tuns în cinul mona­hi­cesc. Dintr’însul izvora o dragoste deosebită și netulburată. Do­bân­dise de la Stareții Optinei ceea ce aveau ei mai bun: dragostea. A introdus în viața sa această dragoste atot­cu­prin­zătoare. Era pur și simplu deosebit. Minuna prin dra­gos­tea sa pe oricine cu care stătea de vorbă sau care doar se afla în preajma lui. Niciodată nu s’a mâniat, nici măcar pe vreun monah sau frate, nici nu a spus vreodată cuiva un cuvânt rău. Răbda multe și le ierta totul. Toate grijile și proble­­mele le punea înaintea Domnului și numai Lui i se plân­gea. Se ostenea să împărtășească și fraților din obște această în­sușire, prin pilda proprie, și mulți au învățat de la el cum să pună în lucrare, în viața de zi cu zi, această dragoste atot­cu­prin­ză­toa­re, nepătimașă. 
Chiar eu am simțit această dra­gos­te de negrăit a sa, pe care a împărtășit-o și a­ce­lor frați care au dorit s’o primească drept moștenire. 
Când am ajuns la Mănăstirea Milkovo, cea dintâi as­cul­tare primită a fost să păzesc via. Și, pentru că îmi plăcea să dorm, am ațipit, iar hoții au venit și au prădat via. Când m’am trezit, am văzut că nu mai sânt struguri. M’am speriat și l-am așteptat cu tea­mă pe iconom să vină la vie. Acesta a venit, a văzut totul - și nu mi-a zis nici un cuvânt. Nimic! Strugurii din vie furați, iar el nu-mi spune nici un cuvânt! 
Ziua următoare a venit ia­răși și mi-a spus: „Tomușca (așa mă strigau când eram fra­te), Batiușca a blagoslovit să-ți dau o ascultare no­uă. Vei păzi oile și caprele pe islazul din preajma Moravei.” Și așa am ajuns cioban la oi. Dar și de data asta am greșit.
Mi s’a dat să învăț citirea din Ceaslov cât timp păzesc oile și caprele, iar eu, citind din Ceaslov, am ațipit iarăși. Când m’am trezit, am căutat să văd unde sânt oile și văd că rămăsese numai o capră bătrână. Toate celelalte dispăruseră pe undeva. M’am ridicat degrabă în picioare, să le caut unde sânt. Când colo, ele s’au dus pe ogor, au doborât gardul într’un loc, au intrat și au mâncat toată fasolea stăpânului acelui o­gor. Iar capra, când a văzut că eu alerg la oi, a pornit și ea să alerge în urma mea și cât pe ce să distrugă gardul cu to­tul. Stăpânul ogorului a văzut, după aceea, ce au făcut oile și caprele și, firește, s’a dus la mănăstire să se plângă părinte­lui arhimandrit. Acesta i-a spus iconomului să plătească stri­căciunea adusă proprietarului - și cu asta totul s’a în­che­iat. Nici unul dintre frați nu mi-a spus nici măcar un cuvânt (de mustrare), nici măcar unul! Ziua următoare a venit ia­răși iconomul la mine și mi-a zis: „Batiușca a blagoslovit o ascultare nouă pentru tine. De acum vei păzi vacile, pe celălalt izlaz.”
Dar istoria s’a repetat. Aveam șase vaci, iar printre ele se afla și una mai bătrână, căreia îi plăcea să se furișeze și să fa­­că stricăciuni. Cât timp am păzit vacile, le număram cu gri­­jă ca să nu repet aceeași greșeală. Aveam cu mine și Ceas­lo­­vul, și citeam din el din când în când. Și astfel, în timp ce ci­­team, vaca cea bătrână a reușit să se furișeze și să intre în grădina ce se afla nu departe de izlaz. În timp ce citeam, îmi aruncam uneori privirea la vaci și socoteam dacă sânt toa­te la număr. Odată, din întâmplare, le-am numărat cu a­ten­ție și am observat că vaca bătrână lipsește. Am în­lem­nit și am pornit să o caut. Când am privit prin grădini, vaca ajunsese deja la a treia dintre ele, ronțăise și călcase în picioare toa­tă varza. Stăpânul grădinii s’a plâns din nou și iarăși a venit i­conomul la mine. Noua ascultare a fost la trapeză și la biserică. 
Acestea sânt numai o parte din ispitele pe care Părintele Arhimandrit Amvrosie le-a acoperit cu dragostea sa cea fără de margini. Au fost atunci și altele, mult mai rele și mai dureroase, dar părintele arhimandrit a răspuns întotdeauna doar cu dragostea sa. Unui călugăr ce fusese cândva guvernator, prefect de gubernie - o persoană importantă în Rusia - îi plăcea mult să bea. Se întâmpla chiar să plece din mănăstire și să meargă în sat, și lipsea câte o săptămână. Trebuia ca Starețul să-l caute și să-l aducă înapoi. Bea și iar bea, iar părintele arhimandrit nu-i spunea nici măcar un cuvânt care să-l mustre pentru ce face - nimic! Acoperea totul cu dragoste, ca și cum nu ar fi fost nimic. Era vădit că rabdă și suferă din pricina tuturor acestora, dar nu ar fi spus nimănui nici măcar o vorbă despre asta. Venea întotdeauna cel dintâi la biserică, la slujbă, și ședea întotdeauna lângă scaunul de egumen. Se vedea că era pur și simplu istovit de griji, dar nu spunea nimic nimănui, așeza totul înaintea Domnului. Nu a pedepsit niciodată pe nimeni. Nu a avut nici măcar un gând rău față de nimeni, nici o privire aspră, nimic de felul acesta. Iubea pe fiecare așa cum era și se ruga lui Dumnezeu, ca să-l lumineze El pe acela. Prin pilda sa de viață învăța cel mai mult și stăruia ca prin pilda aceasta să aducă pe fiecare la calea mântuirii. Cu adevărat, Părintele Arhimandrit Amvrosie era un suflet deosebit, plin de dragoste și smerenie. Păcat că boala l-a luat prea din vreme din lumea aceasta."

Voi ce faceti cand sunteti suparate?Cum depasiti starile rele?